Majoritatea nu este imposibil de găsit. Franța ieșită din scrutin nu este neguvernabilă. Nu este haos. O majoritate există. Ea este acolo. Trebuie doar să fii dispus să o vezi, pentru că 174 de aleși din stânga unită și 156 din partidele centriste care au susținut realegerea lui Emmanuel Macron fac câți deputați în total?

Se fac 330, adică cu 41 mai mulți decât numărul necesar pentru o majoritate absolută în Adunarea Națională. Desigur, nu este atât de simplu, deoarece o parte a stângii, partidul Franța Nesupusă, refuză să guverneze cu centriștii care, la rândul lor, nu vor să audă de o coaliție care să includă aceiași Nesupuși fără de care nu există majoritate absolută.

În aceasta și se încheie toată problema, dar Republicanii, partidul de dreapta care s-a menținut, cei care nu s-au aliat cu Lepeniștii din partidul Raliul național, are 66 de aleși. Împreună cu ei există din nou o majoritate absolută, iar dacă mai lipsesc câteva voturi, acestea pot fi găsite printre Nesupușii mai puțin radicali, toți cei care s-au distanțat de fondatorul partidului lor, Jean-Luc Mélenchon, și de provocările sale constante.

În majoritatea capitalelor europene, ecuația franceză ar părea ușoară, dar la Paris, este o durere de cap, deoarece o coaliție tricoloră – stânga, dreapta și centru – nu face parte din cultura națională. Francezii o echivalează imediat cu combinații de nedescris, deoarece în ultimele șase decenii, de la generalul De Gaulle și a cincea republică, nu au cunoscut decât alternanța dintre stânga și dreapta și au uitat că și în Franța, în anii ’20, ’30 și ’50, guvernele de coaliție erau regula.

Franța are nevoie de timp pentru a se adapta. Trebuie să i se lase timpul de a face doliul unei drepte și unei stângi care nu mai există, deoarece dreapta s-a divizat în centru-dreapta și extremă dreaptă, iar stânga politică este acum unită doar prin respingerea naționalismului și a xenofobiei. Franța trebuie mai întâi să accepte faptul că frontierele sale politice separă acum o țară intrată în secolul XXI (trei cincimi din populația franceză) de o alta, minoritară, dar numeroasă, care s-a agățat de nostalgia unui trecut mitologizat. Există o Franță a ordinii și o Franță a mișcării, o Franță a orașelor și o Franță a satelor, o Franță a unei lumi noi și o Franță a unei lumi care dispare.

Se cere o tranziție, deoarece această Franță divizată nu poate trece peste noapte de la trecut la viitor. Ea are nevoie de un prezent care să o asigure, dar care evident va fi și unul complex. Mai degrabă decât un guvern de coaliție, ea are nevoie de un guvern perceput ca fiind provizoriu și care, prin urmare, va fi în funcție doar pentru o anumită perioadă de timp, cele douăzeci și patru sau treizeci de luni necesare pentru a realiza un număr limitat de schimbări clare, esențiale și consensuale.

Prima este introducerea unui sistem de vot proporțional care să permită tuturor forțelor care reprezintă mai mult de 5% din electorat să aibă parlamentarii lor și să construiască coalițiile de mâine.

A doua este lansarea unui plan de combatere a deșertificării medicale și administrative în zonele rurale, care se simt astăzi abandonate de o țară urbanizată.

A treia este o reducere a fiscalității pentru clasele de mijloc, compensată de o creștere a poverii fiscale pentru companii și pentru persoanele cele mai bogate.

A patra este reducerea numărului de niveluri administrative locale și regionale, care s-au înmulțit până la punctul în care se dublează reciproc, cu prețul unor risipe bugetare nesustenabile.

Al cincilea este introducerea examenelor de admitere la universitate, menite să ridice standardele academice, să reducă numărul de studenți care nu reușesc să își termine studiile și să utilizeze mai bine bugetul național pentru educație.

Stânga, centrul și dreapta care și-au stabilit aceste cinci priorități ar fi, de asemenea, unite în dorința lor de a consolida rândurile Uniunii Europene, de a accelera crearea unei apărări comune și de a se asigura că Ucraina are mijloacele de a respinge agresiunea rusă.

După acest interval de timp, vor avea loc alegeri legislative proporționale, cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale din 2027, în cadrul cărora o nouă Franță, mai stăpânită, se va îndrepta către un sistem bipartid care va opune un partid democratic unui partid de retragere.