Luni, 14 octombrie, timp de 24 de ore, China comunistă a înconjurat Taiwanul. O sută cincizeci și trei de avioane și 36 de nave au izolat țara de lume, dar oricât de impresionantă nu ar fi fost această demonstrație de forță, totuși despre ce a mers vorba?
Diplomații, sinologii și militarii încă își pun această întrebare, pentru că dacă a fost o repetiție generală, dacă dl Xi se pregătește cu adevărat să anexeze China democratică – să reunifice China, cum ar spune-o el – la ce l-ar duce asta pe el și la ce ar duce lumea?
După lupte îndelungate, dictatura chineză ar ajunge să preia controlul asupra acestei insule mai mari decât Belgia, dar în afară de faptul că s-ar confrunta apoi cu o rezistență de durată, ar pierde de fapt pe toate fronturile. Cu India și Japonia în frunte, Asia ar aduna forțele împotriva unei puteri care are ambiția de a o subjuga în ansamblul său. Statele Unite s-ar alătura imediat acestei alianțe, pe care o ajută deja să se construiască. Uniunea Europeană ar face la fel, deoarece este greu de imaginat că va sprijini China comunistă împotriva Statelor Unite și a restului Asiei.
Regimul chinez nu numai că ar fi izolat, dar economia sa ar fi slăbită considerabil, deoarece, aflată deja într-o situație proastă, ar trebui să sufere de pe urma unei scăderi puternice a exporturilor sale către lumea occidentală. Invadând Taiwanul, dl Xi Jinping nu ar avea nimic de câștigat. Dimpotrivă, ar avea mult de pierdut, iar dacă aceste trucuri nu au alt scop decât să intimideze această democrație, se înșeală singur pe el, deoarece efectul lor este exact opusul.
Aceste manevre repetate nu fac decât să determine Taiwanul să își consolideze sistemele de apărare, Statele Unite să își afirme prezența navală în regiune și țările asiatice să își unească forțele.
Fără a fi mai subtil decât o catapultă, dl Xi cu siguranță nu este cel mai bun lider posibil pentru o Chină care are acum atât de mare nevoie să reflecteze asupra responsabilităților pe care i le conferă poziția pe care a dobândit-o, să își facă prieteni și să asigure lumea de intențiile sale.
În loc să abuzeze de competitivitatea costurilor sale de producție pentru a încerca să își elimine concurenții europeni, China ar trebui să încerce să definească relații economice echilibrate cu Uniunea Europeană pentru a face din aceasta un factor moderator în lupta sa cu Statele Unite.
În loc să sprijine agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, China ar trebui să înțeleagă că Europa nu o poate vedea ca pe un partener de încredere atunci când își dă mâna pentru un război de anexare la granițele Uniunii.
În loc să continue să amenințe independența Taiwanului, președintele chinez ar trebui să propună o cooperare economică tot mai mare cu cealaltă Chină, legând-o de continent fără a o transforma într-un protectorat. O Chină care este dispusă și capabilă să dezarmeze îngrijorările pe care le stârnește ar trebui să declare că există o singură Chină, dar că unificarea sa poate fi doar pașnică și poate rezulta doar din voința comună liber exprimată a populațiilor celor două state existente.
Dl Xi ar calma astfel Asia, Europa și Statele Unite. El și-ar multiplica sprijinul și ar da dovadă de o fermitate pe care toate dovezile sugerează că nu o are în prezent.
(Photo: © Taiwan Presidential Office 2016)