Întâlnirea s-a anunțat discretă, și așa a și fost. Provenind din diaspora rusă și central-europeană, din ceea ce a fost odinioară blocul sovietic, acești jurnaliști nu au dorit să atragă atenția presei sau a serviciilor de informații, deoarece trebuiau să discute în secret probleme complexe.
Cum putem lupta împotriva corupției sistemice care nu este cangrenată doar în Rusia, ci și în Slovacia, Ungaria și Bulgaria, și care se răspândește tot mai mult? Cum putem relata despre războiul din Ucraina atunci când cititorii sunt sătui de oroare și nu toată lumea, în Rusia sau în altă parte, dorește să se confrunte cu Putin?
Cum putem reinventa presa liberă, care este și mai fragilă în aceste țări decât în vechile democrații? Cum putem defini regimurile autoritare a căror singură moștenire a democrației sunt alegerile distorsionate de distrugerea tuturor controalelor și echilibrelor și, în cazul Rusiei, de restaurarea represiunii brutale? Și, mai presus de toate, cum pot fi create legături reale între ruși și central-europeni, care împărtășesc atât de multe provocări similare, dar sunt atât de divizați de un trecut comun încât nu a fost prezent niciun ucrainean?
Acesta a fost elefantul din încăpere, întrebarea care nu a fost pusă, dar care a fost pusă atât de mult încât între dezbateri au fost programate pauze lungi pentru cafea, biscuiți și pauze pentru a ne cunoaște unii pe alții, în engleză sau în rusă.
A fost un succes pe care îl vor urma și altele, dar patru lucruri au fost deja convenite.
Primul, explicat de un politician rus care este acum refugiat în Germania, este că nu trebuie să uităm niciodată că, în ciuda intrării trupelor ruse în Ucraina, în ciuda lui Orban, Putin și a celorlalți, democrația s-a răspândit ca niciodată înainte în Europa. Violată, abuzată sau amenințată, ea a devenit norma până la granița cu Rusia, iar o mare parte a populației ruse o revendică și speră la ea, eroic sau în tăcere.
În al doilea rând, această realitate este atât de reală și atât de intolerabilă pentru Vladimir Putin și extrema dreaptă care îi admiră dictatura, încât adevărata frontieră care împarte Europa nu este nici frontiera dintre stânga și dreapta, nici frontiera din interiorul Uniunii dintre țările care au ieșit din blocul sovietic și celelalte, ci frontiera din interiorul Europei. Unii doresc ca valorile europene ale respectării statului de drept și a drepturilor omului să triumfe, în timp ce alții sunt speriați de ele și le vomită, iar această frontieră este cea care explică în mod fundamental agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Frumusețea, magia acestei reuniuni este că Rusia democratică, întruchipată la această reuniune de jurnaliștii săi în exil, s-a alăturat democraților din Uniune, în special maghiarilor și slovacilor, într-o luptă comună împotriva Orbano-Putinismului.
În al treilea rând, așa cum nu mai există nicio diferență între tinerii din Polonia și tinerii din Țările de Jos sau Suedia, nu mai există nicio diferență între tinerii din Rusia urbană și tinerii din Europa de Nord. Aspirațiile, îmbrăcămintea, lectura, muzica și engleza comună sunt toate asemănătoare, iar un alt politician rus a subliniat că, pentru prima dată în istoria țării sale, populația rusă este mai europeană decât clasele de la putere.
De aici și până la a crede că putinismul va fi cândva o paranteză îngrozitoare și că Rusia va reuși în cele din urmă să prefere democrația europeană suzeranității chineze este doar un pas scurt, dar întrebarea este să știm când și după câte încercări.
Părerile diferă în această privință, dar certitudinea este că asta depinde de presa rusă din exil, pentru că este singura care poate face acest lucru, să construiască scena politică care lipsește Rusiei.
(Photo: Elke Wetzig, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons)