Ce altceva putem crede? Când vedem că încă se dezbate dacă trebuie sau nu să doborâm avioanele rusești care ne încalcă spațiul aerian, când un summit european se încheie fără ca Moscova să fi primit un avertisment clar și fără ca vreun cuvânt dur să fi fost rostit, cum să nu ne spunem că suntem cu siguranță prea divizați și prea timizi pentru a ne apăra?

Cum să nu ne alarmăm când aceste incursiuni au scopul de a ne testa reacțiile, când Vladimir Putin va trece inevitabil la un nivel superior dacă îl lăsăm să o facă și când va sfârși prin a ne constrânge să ripostăm atât de puternic încât, dacă nu ne retragem rușinos, ne-ar putea arunca pe noi și pe el în spirala unui conflict real?

Înainte ca pasivitatea noastră să-l îmbete, trebuie să punem capăt provocărilor președintelui rus, iar acest lucru necesită trei lucruri.

Primul lucru este să nu mai sugerăm doar că am putea trage, ci să declarăm public că flota națională și cea a NATO au ordin să tragă asupra oricărui avion de luptă rus care ne încalcă spațiul aerian. Fiind avertizat în mod corespunzător, Vladimir Putin ar trebui să-și asume responsabilitatea și nu ar putea da vina decât pe sine însuși pentru că a ignorat avertismentele noastre.

Al doilea lucru de făcut este să denunțăm sistematic toate actele de război hibrid imputabile Rusiei, să o facem prin vocea armatelor noastre, deoarece este vorba de acte de război, și să anunțăm, în același timp, că de acum înainte vom riposta cu aceeași monedă. Nu numai că nu mai trebuie să lăsăm Kremlinului monopolul asupra provocărilor politice, răspândirii de știri false și perturbării rețelelor informatice, dar trebuie să facem cunoscut faptul că suntem capabili să răspundem cu aceeași forță.

Acest lucru ar da de gândit Kremlinului. De asemenea, ar permite cetățenilor europeni să conștientizeze faptul că, dacă nu suntem în război, nu mai suntem nici în pace și, în al treilea rând, nu trebuie să ne mai subestimăm.

Nu avem o apărare comună și nu vom avea una înainte de câțiva ani, deoarece nu se poate reveni într-o singură zi asupra deceniilor de încredere oarbă în protecția americană. Unele state membre ale Uniunii nu iau suficient de în serios agresivitatea lui Vladimir Putin. Altele rămân ostile afirmării politice a Uniunii și se străduiesc să o frâneze, dar toate cele 27 de state membre, inclusiv Ungaria, sunt favorabile constituirii unei apărări europene.

Am deblocat bugete comune în acest scop. Deși total insuficiente, acestea nu sunt însă neglijabile. Fiecare dintre statele membre își mărește în paralel propriile cheltuieli militare. Am început coproducția de drone cu Ucraina și am pus astfel bazele unei industrii paneuropene de armament. În ceea ce privește apărarea, apropierea dintre Uniune și Regatul Unit este absolut spectaculoasă. Democrațiile europene dispun acum, de fapt, de un cvartet militar francez, britanic, german și polonez. Franța intenționează să-și extindă protecția nucleară la alte țări ale Uniunii, printre care Germania și Polonia.

După cum recunoaște chiar Kremlinul, economia rusă stagnează, iar sancțiunile occidentale contribuie în mare măsură la acest lucru. Donald Trump mizează mult mai puțin pe o înțelegere cu Moscova de când Vladimir Putin a refuzat orice compromis cu Kievul și legăturile sino-ruse s-au strâns. Și, în cele din urmă, oricât de dezamăgitor a fost, summitul de la Copenhaga s-a desfășurat sub protecția unui dispozitiv militar european fără precedent și perfect orchestrat.

Europa este deja mult mai mult decât o piață comună.

Foto: Rafael Minguet Delgado @Pexels