Obiectivul său principal este afirmarea Europei pe scena internațională. În lupta sa pentru recunoașterea Palestinei, primul obiectiv al lui Emmanuel Macron este de a contracara ideea că europenii nu ar respecta în Țara Sfântă dreptul internațional pe care îl apără în Ucraina, că principiile lor ar fi variabile și că sprijinul lor pentru Benjamin Netanyahu nu ar fi mai mic decât cel al lui Donald Trump.
La asta se gândea săptămâna trecută, când Franța și Arabia Saudită au făcut ca Adunarea Generală a ONU să adopte declarația lor comună în favoarea soluției cu două state. La asta se va gândi săptămâna viitoare când va anunța că Franța recunoaște Palestina, deoarece, în fața lui Vladimir Putin și a îndepărtării Statelor Unite, Europa are nevoie de prieteni și aliați.
Europa nu-și poate permite să lase investițiile chineze și propaganda rusă să instaureze în Africa, America Latină și în întregi regiuni ale Asiei o ostilitate față de Occident în ansamblu. Ea trebuie să se distanțeze de Casa Albă, alăturându-se refuzului tot mai puternic de a permite extremei drepte israeliene să continue distrugerea Gazei și colonizarea Cisiordaniei.
Urmat de multe capitale ale Uniunii și de deputații europeni care tocmai au cerut la rândul lor recunoașterea Palestinei, Emmanuel Macron este pur și simplu motivat de o nouă rațiune de stat, cea a Europei, dar asta nu este tot.
Acest tânăr președinte aparține ultimei generații marcate de genocidul evreilor din Europa. Acest om este departe de a fi indiferent față de datoria morală creată de Shoah și, tocmai pentru că este profund atașat de Israel, dorește să contribuie la coexistența acestuia cu un stat palestinian.
La fel ca jumătate dintre israelieni și o mare parte dintre evreii din Europa și America, Emmanuel Macron consideră că numai făcând dreptate palestinienilor poate Israelul să-și asigure supraviețuirea pe termen lung. La fel ca evreii, palestinienii au dreptul la un stat. Israelul trebuie să accepte astăzi împărțirea pe care palestinienii și statele arabe au greșit să o refuze în 1947.
Frontierele, economia, securitatea, totul este negociabil, dar ceea ce nu este negociabil, la fel ca existența Israelului, este recunoașterea internațională a Palestinei, punctul de plecare inconturnabil al coexistenței viitoare.
Emmanuel Macron nu afirmă altceva decât această evidență, iar când Benjamin Netanyahu îi răspunde că recunoașterea Palestinei nu ar face decât să întărească organizația Hamas, el uită două lucruri. Primul este că coexistența celor două state ar însemna înfrângerea istorică a fanaticilor care nu doresc existența celor două state, deoarece vor să distrugă Israelul.
Celălalt este că nu există altă soluție pentru Israel decât soluția celor două state, deoarece, fără Palestina, ce se va întâmpla cu palestinienii?
Chiar și cu prețul unor crime de război zilnice, Israelul nu îi poate extermina.
Israelul nu îi poate nici expulza, deoarece nicio țară nu i-ar accepta, nici măcar la cererea lor.
Israelul nu-i poate instala în rezervații, deoarece asta a dus la masacrul din 7 octombrie, și nici nu le poate oferi cetățenia israeliană, deoarece ar deveni repede suficient de numeroși pentru a transforma evreii într-o minoritate.
Atunci, apartheid?
Pentru Israel, aceasta ar fi cea mai sigură cale de a se sinucide și, în loc să-l insulte dimineața, la prânz și seara, Benjamin Netanyahu ar trebui să-i mulțumească lui Emmanuel Macron pentru că apără Israelul apărând Europa și Palestina.
Foto: ©United Nations
