„Dacă este Harris, veți vedea, vom auzi multe: europenii vor fi atât de ușurați că au scăpat de Trump încât vor începe să creadă din nou în umbrela americană și nu vor mai vorbi despre dezvoltarea unei apărări comune”.
„Dacă va fi Trump, veți vedea”, vom auzi peste tot, mulți vor încerca să negocieze bilateral pentru a menține protecția americană și acesta va fi sfârșitul oricărei idei de autonomie strategică, dacă nu al Uniunii însăși”.
Harris sau Trump, nu este deloc improbabil ca Uniunea Europeană să se afirme ca o putere politică autonomă. Ea dorește aproape în unanimitate să facă acest lucru, iar semnele cele mai convingătoare sunt că următoarea Comisie va include comisari pentru apărare și Mediterana.
În termen de 100 de zile, unul dintre aceștia va trebui să prezinte un raport care să propună o strategie industrială și financiară pentru a dota Uniunea cu capacități militare comune. Celălalt va trebui să pună bazele unei veritabile co-dezvoltări între cele două maluri ale Mării Mediterane, pentru a reduce dependența industrială a Europei de China, a crea locuri de muncă în Africa și a reduce fluxurile migratorii.
În ambele cazuri, Uniunea intenționează să ia o dimensiune politică pe flancul său estic și sudic, în timp ce, pe flancul său vestic, să compenseze distanța față de Statele Unite și, oricât de nouă ar fi, această dorință datează deja de 8 ani. În 2016, în seara alegerii lui Donald Trump, cei mai atlantiști dintre europeni au ieșit din dulapuri când au văzut sosind la Casa Albă un om care își făcuse campania punând la îndoială angajamentul Statelor Unite de a apăra Europa.
Necesitatea unei apărări comune a devenit clară pentru toată lumea. Era sfârșitul unui tabu, iar agresiunea rusă împotriva Ucrainei l-a precipitat, determinându-i pe cei 27 să își golească arsenalele pentru a-i ajuta pe ucraineni să facă față atacului, iar apoi să își cumpere muniția în comun pentru a reduce prețurile și a-și armoniza armamentele.
Prim-ministrul estonian Kaja Kallas a fost la originea acestei decizii și va prelua acum conducerea diplomației europene. Viitorul comisar pentru apărare, Andrius Kubilius, este un fost prim-ministru lituanian. În ceea ce privește necesitatea unei apărări europene, există acum o convergență de opinii între Franța și țările care au părăsit blocul sovietic, și este atât de profundă încât prim-ministrul polonez, Donald Tusk, tocmai a declarat că, Trump sau Harris, viitorul Europei depinde în primul rând de europeni, deoarece „timpul externalizării geopolitice a trecut”.
Cu toate acestea, nu putem exclude posibilitatea ca pesimiștii să se aibă dreptate.
Situația financiară a Europei este de așa natură încât ar putea împiedica investițiile militare ale celor 27. Doamna Le Pen ar putea ajunge la putere în Franța. Deteriorarea situației internaționale s-ar putea accelera mult mai rapid decât afirmarea politică a Europei. Absolut nimic nu este sigur, dar Harris sau Trump, retragerea Statelor Unite este atât de profundă, iar dorința Europei de reapariție politică atât de convingătoare, încât chiar și o țară precum Taiwanul dorește să se apropie de Uniune.
Doar săptămâna trecută, China democratică a primit trei delegații parlamentare europene, inclusiv una din Parlamentul European. Cu jumătate de inimă și uneori în mod clar, cei mai înalți oficiali ai țării ne-au spus clar că au nevoie de o Europă puternică, deoarece nu se mai pot baza doar pe Statele Unite. „Suntem Ucraina Asiei”, mi-au spus unii dintre studenți – Ucraina căreia Statele Unite sunt pe punctul de a-i întoarce spatele, Ucraina în care soarta Europei este în joc, la fel cum soarta Asiei va fi jucată în Taiwan.
(Photo: Michael Vadon, Joe Biden @ Flickr)