Pe scurt, el a câștigat. Odată cu moartea lui Hassan Nasrallah, Benjamin Netanyahu a câștigat practic acest război, pentru că, după ce a distrus Hamas într-un an de bombardamente în Gaza, a decapitat Hezbollah strivindu-i liderul sub ruinele buncărului său.
Armele nu vor cădea dintr-o dată în tăcere. Vor mai fi și alte schimbări de situație, dar acest prim-ministru, zguduit inițial de un masacru la care Israelul nu a mai asistat niciodată, a reușit să scape țara sa de două dintre cele mai mari amenințări cu care se confruntă. Nu este deloc surprinzător faptul că israelienii l-au aplaudat pentru acest lucru, dar va dori el acum, și este el capabil, să transforme această victorie într-o pace durabilă?
Aici se pune întrebarea, pentru că adevărul este că, la moment, forța și intransigența sunt cele care au dat roade. Forța a dat roade împotriva Hamas, care și-a pierdut majoritatea trupelor în fața soldaților, avioanelor și rachetelor unui prim-ministru hotărât să o elimine. Intransigența a dat roade în fața unui președinte american care a condamnat martiriul suferit de populația din Gaza, dar a permis ca acest lucru să se întâmple, de teamă că Iranul va câștiga controlul în întregul Orient Mijlociu prin intermediul aliaților săi din Hamas și Hezbollah.
Forța și intransigența au dat roade în fața justiției internaționale și a protestelor majorității covârșitoare a capitalelor. Au dat roade în fața opiniei publice occidentale care, pe măsură ce au trecut lunile, a dezaprobat tot mai mult oroarea pedepsei colective aplicate populației din Gaza. Forța și intransigența au dat roade în ciuda dezaprobării generale pe care au stârnit-o și, de îndată ce a devenit clar că au câștigat împotriva Hamas, Benjamin Netanyahu le-a întors împotriva Hezbollah, dar într-un război din umbre.
Deoarece nu puteau invada atât Gaza, cât și sudul Libanului și nu doreau să riște luptele pe străzi în care Hezbollah încerca să îi atragă, israelienii au preferat serviciile secrete trupelor și tancurilor, iar roiurile de albine bombelor și oamenilor. Au început prin a viza membri de rang înalt ai acestui stat, în statul pe care cei mai radicali șiiți libanezi l-au creat cu ajutorul Iranului. Ei au destabilizat Hezbollah și conducerea iraniană, arătându-le că s-au infiltrat în rândurile lor cele mai înalte, iar Operațiunea Pager a provocat apoi panică la toate nivelurile unei organizații care se credea de neînvins pentru că avea atât de multe rachete îndreptate spre Israel.
Israelienii au învins Hezbollah din interior, iar moartea liderului său, Hassan Nasrallah, a fost întipărita din start. Deja foarte slăbită pe scena internă, teocrația iraniană a pierdut această bătălie. Benjamin Netanyahu a câștigat-o și ar avea de unul singur o majoritate dacă israelienii ar vota mâine. Ieri, demiterea acestui prim-ministru părea iminentă, dar s-a adeverit că totul merge bine pentru el. Monarhiile petroliere, Egiptul, tronul marocan și Iordania sunt în mod evident ușurate de înfrângerea unui regim care a aspirat, de la căderea șahului, să restabilească fosta putere persană în detrimentul lor. Aliații arabi ai Israelului sunt atât de liniștiți încât, chiar înainte de moartea lui Hassan Nasrallah, Benjamin Netanyahu a cerut Adunării Generale a ONU să deschidă relațiile diplomatice între Israel și Arabia Saudită.
Orice ar spune, nici Statele Unite, nici țările Uniunii Europene nu ar trebui să fie întristate de naufragiul Hezbollah, căreia i-au căzut atât de des victime. Ruinat, rănit și dezmembrat de decenii de război civil și de influența pe care Iranul a exercitat-o asupra sa prin intermediul Hezbollah, Libanul ar putea acum să caute un modus vivendi cu Israelul și să se reconstruiască cu ajutorul Europei și al Golfului. Prosperitatea unei zone de liber schimb în Orientul Mijlociu nu mai este nici ea de neimaginat. Multe lucruri imposibile au devenit acum posibile, dar cum rămâne cu palestinienii?
Simțim că dreapta israeliană crede că îi poate face să uite, așa cum Statele Unite i-au făcut pe indienii americani să uite, dar, spre deosebire de indieni, palestinienii au un miliard și jumătate de coreligionari în lume, copiii lor nu au învățat doar să întindă mâna sub bombe, iar Israelul a pierdut mult sprijin și simpatie în ultimul an. Victoria merge întotdeauna spre victorie, dar poți face orice cu baionetele, decât să stai așezat deasupra lor.
(Photo: © United Nations / UN Photo / Loey Felipe)
